Eroii ce pun lucrurile în mișcare!

Psih. LIDIA STOICA

PREȘEDINTE

FONDATOR al Asociația Pacienților cu Boli Cronice ''Restart la Viață''

“Am pornit la acest drum cu mâinile goale … dar n-am fost niciodată singura. Pe parcurs, am întâlnit oameni minunati care m-au sprijinit și au contribuit în tot ce am realizat astăzi. Cred cu tărie că sensul vieții este să dăruim iubire și sprijin semenilor noștri. Împreună, putem face o diferență reală în viețile celor aflați în momente grele și disperate. Fiecare gest de bunătate, oricât de mic, poate aduce o răză de speranță și o schimbare pozitivă în lume. Să fim uniți în compasiune și să construim o lume mai bună pentru toți! Fiecare om are o poveste și are un potențial unic. Dăruind din timpul și resursele noastre, le oferim șansa de a se ridica și de a străluci. Împreună, putem crea o lume mai luminoasă și mai plină de speranță! ”



Imi poți scrie pe:

Ing. CHRISTINE PREDA

VICEPREȘEDINTE

CO-FONDATOR al Asociației Pacienților cu Boli Cronice ''Restart la Viață''.

“Lumea e plină de povești nespuse, de suflete care caută raze de speranță. Am ales să îmi dedic viața descoperirii și sprijinirii acestor povești, printre cifrele lumii corporatiste… Fiecare om are un destin unic, o călătorie plină de bucurii dar și de obstacole. M-au inspirat poveștile de viață, prin perseverenta lor de a depăși . Acum, vreau să împărtășesc această inspirație cu voi, să vă invit să vă alăturați misiunii mele de a face lumea un loc mai bun. ”



ADRIANA OLTEANU

SECRETAR GENERAL

CO-FONDATOR al Asociației Pacienților cu Boli Cronice ''Restart la Viață''.

“Fii mai mult decât vorbe, fii lumină prin acțiunile tale. Nu risipi energia prețioasă pe demonstrații goale, ci investește-o în binele lumii. Fiecare faptă bună, oricât de mică, e o scanteie care aprinde speranță și inspirație în jurul sau... Lasă-ți amprenta în lume prin compasiune, generozitate și dăruire. ”


FACILITATORI PSIHO-ONCOLOGI

Psih. CAMELIA MORARU

PSIHO-ONCOLOG, Cluj-Napoca

“Nu putem controla toate circumstanțele vieții, dar putem alege cum să le înfruntăm.”

Psih. EMILIA COCIS

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG PLOIESTI (Spitalul Municipal Ploiesti )

“Puterea de a merge mai departe vine din capacitatea de a găsi lumină chiar și în cele mai întunecate momente.”

Psih. CLAUDIA BORHAN

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG IASI ( Institutul Regional Oncologic Iasi)

“Vindecarea nu înseamnă doar absența suferinței, ci și regăsirea echilibrului dintre minte, trup și suflet.”

Psih. MONICA DIMA

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG CONSTANTA (SPITALUL CAI FERATE CONSTANTA)

“Forța interioară a unei persoane nu se măsoară doar prin luptele pe care le duce, ci și prin capacitatea de a găsi speranță și sens chiar și în cele mai dificile momente.”

Psih. ANDREEA CRISTINA LECHINTAN

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG GRUP BRASOV (DGASPC Brasov)

“Frumusețea sufletului omenesc ne dă speranță, iar fiecare dorește să contribuie în felul său. Astfel, psihologii sunt cei care sunt alături de toți oamenii care au nevoie de sprijin, consiliere, tratament și nu numai.”

Psih. MARIANA VIORICA UTA

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG NAVODARI ( DAS Navodari)

A fi psiho-oncolog…nu este doar o simplă profesie, ci o vocație, o chemare la care am răspuns cu toată inima. Mă dedic cu trup și suflet misiunii Asociației „Restart la Viață”, convinsă fiind că împreună vom face lumea un loc mai bun pentru cei care au nevoie de ajutor și speranță.

Psih. IONUT IVANCESCU

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG NAVODARI – CONSTANTA ( DAS Navodari – DGASPC Constanta)

Mi-au ramas in minte aceste cuvinte, ii apartin lui Napoleon… si cred ca sunt foarte potrivite in acest context.. "Fă un pas mic astăzi și un alt pas mâine. Peste un timp, vei fi pe cale să ajungi departe."

Psih. LOREDANA DRAGANESCU

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG BISTRITA ( Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrita)

"Nu putem controla vântul, dar putem ajusta pânzele." - Arlene Dickinson.. imi amintește că viața este plină de incertitudini și provocări, la fel ca o corabie pe mare ce se confruntă cu vânturi imprevizibile.

Psih. CRINA HERA

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG PITESTI ( DGASPC Arges)

"Viața este ca o bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul, trebuie să mergi mai departe." - Albert Einstein

As.Med. LALE ABDULATIP

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG (Spitalul Municipal Mangalia)

Am ales să devin facilitator voluntar după ce am văzut cât de mult contează sprijinul psihologic pentru pacienții cu cancer. Vreau să fiu alături de ei, să le ofer un colțișor de speranță și înțelegere.

Psih. DANIELA STOIC

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG DEVA (Spitalul Județean de Urgență Deva)

Am ales să fiu facilitator pentru că am văzut cum un simplu „te ascult” poate vindeca răni nevăzute. Vreau să ofer acea ureche atentă fiecărui participant.

Psih. ALINA JUGRESTEAN

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG (Institutul Regional de Gastroenterologie Hepatologie “Prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca”)

M-a motivat dorința de a transforma frica în curaj. Cred că, împreună, putem învăța să zâmbim din nou și să vedem dincolo de ...pierdere.

Psih. LILIANA RIZEA

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG TÂRGOVIȘTE (Spitalul Județean de Urgență Târgoviște)

Am ales să fiu facilitator pentru că am văzut cum un simplu „te ascult” poate vindeca răni nevăzute. Vreau să ofer acea ureche atentă fiecărui participant.

Psih. STEFAN PAUN

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG TÂRGOVIȘTE (Spitalul Județean de Urgență Târgoviște)

Cred în forța dialogului și a conexiunii umane. Am vrut să dezvolt această conexiune în grupurile noastre pentru ca fiecare persoană să simtă că nu este doar un caz, ci un suflet valoros.

Psih. ANDREEA VERES

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG (Institutul Regional de Gastroenterologie Hepatologie “Prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca”)

Cred cu tărie că nimeni nu trebuie să treacă prin boală singur. Am devenit facilitator voluntar pentru a fi un partener de drum și un sprijin constant.

Psih. CRISTINA TUSA

FACILITATOR PSIHO-ONCOLOG (Institutul Regional de Gastroenterologie Hepatologie “Prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca”)

Mă inspiră puterea comunității și am vrut să contribui la ea. Ca facilitator, pot să încurajez și să susțin pe cei care simt că nu mai au pe cine să se bazeze.

CONTACTEAZĂ-NE

Cum poți salva o viață și dacă nu ești doctor!

Pentru unii pacienți, la anul s-ar putea să fie prea tarziu. Pacienții noștri suferă de boli cronice ce le amenință viața. Ajută-ne să ne putem baza pe resurse constante și previzibile.